joi, 15 august 2013

Porumbeii

Despre ce sa scriem azi, intrebare intrebatoare cu raspunsul fix asta: despre porumbei si columbofilie, pasiune mistuitoare dar in acelasi timp datatoare de placeri senzationale si satisfactii imense. Dupa cum probabil stiti, si daca nu stiti imi fac timp sa scriu inca 3 cuvinte si sa va spun eu, columbofilia reprezinta ( incerc o definitie pompoasa sa nu radeti ) totalitatea activitatilor legate de porumbei in mod general si de porumbei voiajori si concursurile acestora in particular . Bun lamurind partea tehnica hai sa trecem la partea sentimentala ca sa zic asa de ce iubim porumbei? simplu ar zice unii , complicat zic eu de raspuns. Cred ca fiecare columbofil si-a pus intrebarea asta macar o data , oare de ce iubesc eu atat de mult aceste mici rachete cu pene, pentru mine cel putin raspunsul e mai complicat decat pare, iubesc porumbeii pentru ca ii iubesc si punct. Imi place enorm sa fiu in preajma lor , sa petrec in cotete cat mai mult timp posibil, sa ii urmaresc in curte intinsi dupa baie sau ciugulind te miri ce pietricele si frunzisoare de pe jos, sa ma joc cu puii mici care inca nu au coborat din cuiburi, sa ma las ciupit de mana de femelele bataioase care nu te lasa sa le atingi juniorii sau ouale, sau sa imi mai iau cate o aripa peste fata de la te miri ce mascul vanjos care crede ca ii fur ceva de prin boxa. Toate astea adunate , scazute , impartite si inmultite fac partea din setimentul de iubire pe care il port porumbeilor mei, dar cel mai important lucru din toata ecuatia asta sentimentala il reprezinta linistea si implinirea sufleteasca pe care o simt langa porumbeii mei. Astea fiind spuse va invit pe toti sa mergeti in cotet si sa ascultati cantecul si vanzoleala de acolo, atunci cand fara sa va dati seama tot acest vacarm va incepe sa capete inteles in mintea voastra si cand auzind un turuit veti stii care din porumbei este si unde, de ce si mai ales CE canta, atunci dragi prieteni iubiti cu adevarat porumbeii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu